Are 26 de ani si de vreun an are o pozitie de conducere intr-o firma maricica. Ii place ce face, desi uneori ii lipsesc lucrurile pe care obisnuia sa le faca pana sa ajunga intr-o astfel de pozitie. Se trezeste dimineata la 5.30, sau cel putin asa isi propune, fiindca uneori nu reuseste sa se dea jos din pat mai devreme de 6.30. La ora 7 merge la birou, fiindca e mai liniste, nu il intrerupe nimeni si poate lucra linistit. Sta la munca pana seara, mai ales in perioadele cand ‘e aglomerat’. Adica pana la 7-8. Are program flexibil, ar putea pleca oricand, nu il tine nimeni cu forta la birou. Dar cand e de lucru…ce sa faci?
Are cateva fire albe si uneori privirea i se pierde intr-un punct fix. Cauta rezolvari tot timpul. Cum sa optimizezi nu stiu ce proces, cum sa multumesti un client, cum sa iti planifici timpul, cum sa traiesti sanatos (daca iti mai ramane timp..), ce e bine si nu e bine sa spui unui partener de afaceri sau coleg. Uneori ii scapa cate un ‘ce sa faci, asta e’ spus cu voce inceata, un soi de auto-imbarbatare retorica venita dintr-o pseudo-intelepciune menita sa il ajute sa faca pace, din cand in cand, cu el si cu problemele pe care nu le poate rezolva cum ar vrea.
Are un calm aparent si o agitatie interioara care ii rascoleste si putinele ore de somn, 5-6 pe noapte. Asa ca inainte de culcare isi face exerictiile de respiratie si alunga grijile de peste zi. Probabil le da mai incolo, cum imi dau eu pisica, mormaind, cand se pune in pat pe parul meu si nu ma mai pot intoarce de pe o parte pe alta. Continuă lectura
licuricidestele 