licuricidestele

emotii cu forme de cuvinte


Scrie un comentariu

Sa te iubesti mai mult decat te poate rani celalalt

Ma hatanam cu lene in balansoar, seara, cand o masina a oprit tafnos pe strada, iar zgomotul a doua portiere trantite cu ciuda m-a facut sa lungesc gatul, sperand ca nu am oaspeti nepoftiti.

– Ia-ti toate din portbagaj ca eu nu urc

– Dar unde te duci? Ai chef de scene?

– La cimitir!

– Te duci la aia?? Spune! Recunoaste!

– Mai bine cu ea decat cu tine!

Si zdrang! portiera din nou. Apoi un motor turat pe masura nervilor proprietarului. Si in final, liniste.

Ea intra in casa si sta pe intuneric. Apoi iese in curte si se aude cum plange. Sa fie aproape un an de cand cei doi s-au mutat in casa de vizavi. Stiu casa asta de pe cand nu era. Acum 3 ani, in fata casei mele se intindea campul. Apoi, intr-o zi, balariile au fost taiate, in alta zi a aparut fundatia, apoi caramizile, una peste alta. Si prin vara trecuta, casa era gata. Cand s-au mutat ei era toamna, iar eu nu am stat aici peste iarna, asa ca nu i-am vazut prea mult.

Pe el il stiu vag. Habar nu am cum arata ea. Dar in seara asta am stiu atat de bine ce simte. M-am intors in timp si, chiar daca dialogul de atunci a fost diferit, tristetea in astfel de momente e la fel. Te face sa te chircesti pe dinauntru, sa vrei sa fugi si sa nu ai unde, ca de sufletul tau nu te poti ascunde.

Am continuat sa ma legan, bucurandu-ma de linistea de afara si din mintea si sufletul meu; gandindu-ma ca n-as da pentru nici o relatie din lume, aceasta senzatie de liniste si de libertate. Libertatea pe care o ai cand nu simti gelozie, cand nu te macina intrebarile si nu te culci dorindu-ti sa fi fost in alta parte.

As fi vrut sa ii spun ca va trece si va fi ok, indiferent unde se duce el. Dar ca sa treaca, trebuie mai intai sa treci prin asta de suficiente ori, pana ajungi sa spui: STOP. Si din  momentul ala incolo, sa te opresti intodeauna inainte de a mai ajunge in acel punct. Adica sa te iubesti tu mai mult decat te poate rani celalalt.

Anunțuri


Scrie un comentariu

…and time can do so much

O poza din Kotor, postata pe fb de cineva, imi aminteste ca in urma cu fix 5 ani (ba chiar in aceeasi zi) eram si eu acolo, cu prietenul de atunci si alte 2 cupluri. In poza am revazut si masa la care am mancat atunci si apoi mi-am amintit momente din acea excursie pe care, multa vreme dupa aia, am considerat-o drept ”cea mai frumoasa vacanta”.

Intre timp insa, am cunoscut alti oameni, am vazut impreuna cu ei locuri noi si am trait experiente frumoase, care m-au facut sa inteleg cat de subiectivi suntem in aprecierea lucrurilor care ni se intampla si cat de multe se schimba in 5 ani. Uneori, 6 vieti se pot schimba radical, in acest rastimp. Doi oameni care pana la un moment dat au impartit totul, pot ajunge intr-un punct in care sa o ia pe drumuri atat de diferite, incat uitandu-se in urma, tot drumul parcurs impreuna sa fie o mirare ca s-a intamplat. Iar daca as fi trait asta acum 10 ani, as fi fost daramata de ideea ca cineva atat de apropiat poate deveni strain complet de viata mea, fiindca visam la ”happily ever after” din povestile care mi-au marcat copilaria.

Azi insa, am aflat secretul fericirii: sa ma bucur de fiecare moment si de fiecare persoana cu care impart acel moment, atat cat el dureaza. Sa nu fortez lucrurile, ci sa le las sa vina de la sine, sa se intample in acelasi ritm cu care se intampla viata. Si sa nu-mi doresc pe nimeni alaturi de mine, dincolo de fericirea pe care o putem trai impreuna. Because ”time goes by, and time can do so much”. But then again..friends will remain 😉

2012                                                                       2017


Scrie un comentariu

Victime, victime peste tot

Victime. Eternele nedreptatite de viata si de cei din jur. Aflate intr-o permanenta vaicareala, gata oricand sa se planga de ceva rau ce li se intampla. Si li se intampla, fiindca daca nu poti gandi altfel decat negativ, incepi sa cauti necazul si el pe tine.

Am petrecut o ora cu o femeie care mi-a povestit cum in ultimele 6 luni a suferit cateva atacuri de panica, si-a internat mama si bunicul in acelasi timp, a facut insolatie dupa 10 minute de stat la soare si a ajuns la urgenta, a avut migrene la fiecare 2 luni, a cazut si si-a scrantit un picior, in timp ce o mana o avea bandajata – mi-a explicat de ce dar nu am mai retinut. Intr-o jumate de an.

O alta cunostinta se plange ca nu isi gaseste job pentru ca nu stie engleza, ca e ”batrana” la cei 38 de ani si ca e urata. Total adevarat, fiecare este asa cum se simte.

La job, o colega se plange ca sotul ei castiga putin si nu isi permit vacanta anul asta. Si ca ea munceste in weekenduri, ca sa compenseze, ceea ce o face sa nu mai doarma noaptea si sa lesine de cateva ori pe luna, inclusiv la birou. Pai daca pentru neputinta sotului nu e compatimita, macar pentru starile de lesin s-o gasi cineva s-o compatimeasca.

Nu, victimele nu sunt victime ”by chance”. Se nasc asa sau sunt invatate din copilarie ca pot obtine atentie in mod negativ. Femeia care pateste numai necazuri ascunde un comportament pasiv agresiv prin care ii invinovateste pe ceilalti de toate relele care i se intampla. Batrana inchipuita isi aduce colegii de munca in pragul disperarii, prin comportamentul de tip ”umileste-ma, asta merit”. Iar colega lesinatoare e in cautarea unui salvator care sa o salveze de casnicia esuata din care nu e in stare sa iasa singura, fiindca vorba aia, daca iese, dupa aia cine si de ce o mai salveaza?

E plina lumea de victime care nici nu isi dau seama ce li se intampla. Ca e mai simplu asa, decat sa te uiti in oglinda la propriii tai demoni si sa te lupti sa iesi din vizuina lor. E mai simplu sa ii faci pe altii cu capul, decat sa te mobilizezi sa iti depasesti limitele. Vorba ceea: doamne, mare ti-e gradina si multi nebuni se plimba liberi prin ea.

 


Scrie un comentariu

Mai bine lasa

Cam 70% din femeile romance sunt de o tristete care te deprima. Unele au crescut crezand in ”s-au iubit pana la adanci batraneti” si raman intr-o relatie moarta de mult, altele au fost educate sa indure nefericire (in cel mai bun caz), batai, sa faca compromisuri ”pentru copil”, sa stea sub acelasi acoperis cu un barbat devenit strain, care vine acasa ca la hotel si pleaca la fel: lasand dezordine, asteptand sa faca altii curat dupa el.

Restul sunt fie in relatii ok, sanatoase, cu barbati care au avut norocul sa fie crescuti de mame echilibrate… fie singure, pentru ca se trezesc la un moment dat si isi dau seama ca isi castiga singure banii, ca pot merge singure in vacante, ca prefera sa citeasca sau sa invete in loc sa gateasca pentru cineva care nici macar nu isi strange farfuria dupa ce mananca si ca in general s-au saturat de compromisuri. Unde mai pui ca vibratoare se gasesc peste tot.

Cert e ca o femeie se desparte greu de cel de langa ea, de cele mai multe ori cand apare o alta sau pentru ca nu mai poate sa indure ceva. De aia un barbat singur, dupa o varsta…e mai degraba de dus la psiholog, decat de luat acasa. Just saying…:))


Scrie un comentariu

2 roti

In urma cu un an jumate m-am trezit cu dorinta de a face scoala de soferi pentru motorete. Cand m-am urcat prima data pe o motoreta, acum o luna jumate, stiam doar ca ma vedeam mergand. Nu stiam insa daca imaginatia mea poate deveni realitate…desi se intampla deseori, de data asta am preferat sa raman circumspecta si sa vad daca sunt in stare, concret, la modul real, sa stau pe 2 roti cu motor.

La prima sedinta a fost ok, am vazut ca imi tin echilibrul foarte bine (multumesc tatalui meu, care la 5 ani mi-a luat bicicleta!), am dat cateva ture cu a-ntaia si cam atat. Instructorul imi aratase unde e frana si unde e ambreiajul.

La a doua sedinta, instructorul a stat absolut tot timpul de vorba cu ”niste baieti” si nu mi-a dat nici macar minime indicatii. Am facut din nou niste ture de poligon pana am ametit, dupa care, incercand sa bag a doua…ca puii mei, vroiam macar asta sa invat…m-am uitat in jos, mi-am pierdut echilibrul si am cazut. Aveam 10 la ora, nu a fost problema, dar dupa ce am vazut ca domnul, chiar si atunci, se uita la mine plictisit si nu face 2 pasi sa vada cum sunt, de ce am cazut…am stiut ca nu voi continua la AMI MOTO.

Doua saptamani mai tarziu m-am inscris la scoala Adi Moto. Si e o mare diferenta, nu doar de o litera 🙂

Am invatat teorie intai, am dat test teoretic la scoala si pentru ca l-am luat m-au bagat in poligon. Am inceput cu putina mecanica, porniri si opriri, schimbare viteze, mers cu mana intinsa lateral, jaloane, mers cu pasager. Iar ieri, dupa a treia sedinta, mi-au iesit si s-urile. N-am mai cazut, fiindca instructorul mi-a explicat cum sa fac manevrele, inainte de a ma trimitela plimbare de nebuna prin poligon. Si imi place foarte tare, ma bucur ca si de data asta imaginatia mea s-a potrivit cu realitatea.

Stiu ca, dupa ce termin si ultima sesiune si imi voi da licenta, voi lua si A-ul. Probabil prin iulie. Toate la timpul lor 🙂


Scrie un comentariu

2014

S-a apucat facebook sa imi arate ce am facut on this day, in anii dinainte. Si am avut o revelatie: viata mea, in 2017, nu mai are aproape nimic in comun cu reperele din viata pe care o traiam acum 3 ani. Aproape, fiindca exista cateva exceptii: parintii mei, 3 prieteni, pisica Mini si catelusa alor mei. In rest…

Casa mea pe atunci nu era a mea, jobul era in cu totul alt domeniu, psihologia abia se contura ca pasiune, Suri si Lisa nu se nascusera, motociclismul era orice numai un hobby nu. Pe Mihaela, Ana, Bogdan – nu ii cunoscusem. Nici nu stiam ca exista si-mi vor fi apropiati 🙂

Incredibil cum se poate schimba o viata in 3 ani. Fiindca de fapt, totul incepe cu schimbarea din noi. Si uneori nu constientizam aceste schimbari dramatice decat cand ne uitam in urma si ne dam seama…ah, prietenul acela a plecat din viata mea, altul a intrat, idealurile s-au modificat, prioritatile si ele, mediul e diferit…noi suntem altii. Pentru mine, 2014 a dat startul unei schimbari radicale si totul a inceput intr-o norocoasa zi de 13 aprilie. Si da, luna asta am inceput scoala moto. Mi-ar placea sa-mi iau in vara un Suzuki gn250. Rosu.

 


Scrie un comentariu

Cand sa te opresti

Ah, mare lucru este sa stii cand sa te opresti. Din vorbit, cu cineva care te asculta de prea mult timp. Din iubit, cand nu e iubire impartasita. Din alergat, cand fugaresti o himera. Din mers la un job nepotrivit. Din vaicarit, cand nu se schimba nimic. Din cautat, cand vezi ca nu gasesti (caci probabil cauti unde nu este).

Si totusi…sunt si unele lucruri pe care e bine sa nu te opresti sa le faci si 2 din ele imi vin in minte acum:  mersul inainte si invatatul. Asta ca sa raspund cumva intrebarii unei vecine care m-a oprit ieri, intrigata ca aflase ca sunt la facultate:

– dar tu cand o sa te opresti din invatat?

– niciodata. I hope.