Asta mi-a zis azi Andrei, colegul de birou. Cineva il intrebase de ce nu pleaca din tara, iar el a raspuns: well, as putea face asta, nu ma tin prea multe aici. L-am privit zimbind, acel zimbet care imi rasare pe fata atunci cind admir curajul cuiva. Dar asta m-a intristat foarte tare, a continuat, stergindu-mi rapid bucuria din colturile gurii.
Pai de ce sa te intristeze? Daca nu te tine ceva aici inseamna ca esti liber, ca poti pleca unde vrei, cind vrei. Nu?
Mi-am amintit de ultimii 3 ani, cind Pisa mea facuse 15 ani si stiam ca oricit as vrea sa ii ofer nemurirea, tot ce ii puteam oferi era timp alaturi de ea. Asa ca in acesti ultimi ani mi-am redus drastic vacantele, am preferat sa plec cite 3-4 zile, o data la citeva luni, stiind cum ma astepta de fiecaredata si ca sa profit la maxim de acest timp cu ea.
Si la rindul ei, a stat cu mine cit de mult a putut.
Iar cind am ramas fara ea, dupa tristetea imposibil de exprimat, al doilea sentiment pe care l-am simtit a fost feelingul ca nu mai apartin de nimeni si de nici un loc, prin urmare voi pleca oriunde, oricind. (Da, ii am pe ai mei aici, dar de bine de rau…ei se au unul pe altul si se descurca). Lucru pe care l-am si facut, fiindca am mers weekenduri la rind prin tara. Apoi Bansko. Apoi Cipru. Si totusi oriunde m-as fi dus, tristetea nu disparea.
Nu. Inseamna de fapt ca esti foarte singur, iar daca pleci nu-ti va lipsi nimeni foarte tare si nici nu iti va simti cineva lipsa prea mult, ca se descurca si fara tine. Iar asta e foarte trist.
As fi vrut sa-l contrazic, dar nu obisnuiesc sa mint. Si adevarul e ca as da oricind libertatea asta, de a pleca oriunde, oricind, pentru sentimentul acela ca cineva ma asteapta cu multa nerabdare, sa vin acasa.
E ceea ce da rost vietii.
licuricidestele 