Avem o viata. Ce facem cu ea?

Daca oamenii ar intelege la modul profund, pana in miezul sufletului si  mintii lor, faptul ca viata la un moment dat se termina…am fi mult mai multi oameni fericiti. Pentru ca cei care inteleg asta, cei care trec razant pe langa moarte ori traiesc experiente care le releva fragilitatea si efemeritatea fiecarei zile care trece, inteleg – desigur nu fara sa simta durerea chinuitoare a unei astfel de revelatii – ca totul depinde de ei. Tot ce aleg sa faca, tot ce simt, tot ce gandesc.

Iar dupa ce reusesti sa accepti asta, totul se schimba. Oamenii pe care ii alegi sa-ti fie aproape sunt mai putini, fiindca stii ca timpul pe care il petreci cu fiecare persoana, este tot ce ai mai de pret. Despartirile, desi dor la fel, au cu totul alta perspectiva: cea a unui nou inceput. Fiindca inca iti mai permiti asta. Locurile noi pe care le vezi, le percepi cu alta intensitate: cea a omului care stie ca e posibil sa fie singura data cand trece pe acolo. Relatia cu persoana iubita e diferita de tot ce ai avut inainte. Pentru ca nu mai traiesti cu gandul ca ”intr-o zi va fi mai bine”. Stii ca acea zi poate sa nu vina niciodata si atunci lucrurile devin simple: faci tu sa fie mai bine, one way or another. Pana si senzatiile, gusturile si mirosurile se schimba, cand iti dai seama ca….si daca ar exista o viata dupa moarte, nu vei mai avea acest corp cu care sa simti amestecul incredibil de trairi din timpul unui orgasm, ori gustul ciocolatei, al vinului, ori mirosul copacilor infloriti. Stiu, cei care cred in afterlife, vor spune ”dar poate vei experimenta alte senzatii si trairi, la fel de misto”. Nu voi comenta asta, fiecare e liber sa creada (in) ce doreste. Insa le-as spune: „altele” inseamna in continuare ca ce traiesti acum nu vei mai trai niciodata, dupa ce mori.

Deci avem o viata. Ce facem cu ea?

Free your kids and the rest will follow

Cel mai mult le sunt recunoscatoare alor mei pentru faptul ca m-au lasat sa fac alegeri, inca de cand aveam 5-6 ani. Sau de atunci imi amintesc eu ca am facut primele alegeri.

– Vrei la pian sau la chitara?

– La pian, la pian!

– Ce rochie vrei sa porti la serbarea de la balet? Lunga sau scurta?

– Scurtaaaa si infoiata!

E mai usor

… sa fugi decat sa lupti. Sa treci decat sa te opresti sa ajuti. Sa urasti decat sa iubesti. Sa taci decat sa explici. Sa ignori decat sa intelegi. Sa crezi decat sa afli. Sa renunti decat sa gasesti solutia. Sa spui ‘nu pot’decat sa incerci. Sa cauti in exterior, decat sa privesti in interior. Sa ranesti decat sa vindeci.

A matter of choice

  Are 26 de ani si de vreun an are o pozitie de conducere intr-o firma maricica. Ii place ce face, desi uneori ii lipsesc lucrurile pe care obisnuia sa le faca pana sa ajunga intr-o astfel de pozitie. Se trezeste dimineata la 5.30, sau cel putin asa isi propune, fiindca uneori nu reuseste sa se dea jos din pat mai devreme de 6.30. La ora 7 merge la birou, fiindca e mai liniste, nu il intrerupe nimeni si poate lucra linistit. Sta la munca pana seara, mai ales in perioadele cand ‘e aglomerat’. Adica pana la 7-8. Are program flexibil, ar putea pleca oricand, nu il tine nimeni cu forta la birou. Dar cand e de lucru…ce sa faci?

Are cateva fire albe si uneori privirea i se pierde intr-un punct fix. Cauta rezolvari tot timpul. Cum sa optimizezi nu stiu ce proces, cum sa multumesti un client, cum sa iti planifici timpul, cum sa traiesti sanatos (daca iti mai ramane timp..), ce e bine si nu e bine sa spui unui partener de afaceri sau coleg. Uneori ii scapa cate un ‘ce sa faci, asta e’ spus cu voce inceata, un soi de auto-imbarbatare retorica venita dintr-o pseudo-intelepciune menita sa il ajute sa faca pace, din cand in cand, cu el si cu problemele pe care nu le poate rezolva cum ar vrea.

Are un calm aparent si o agitatie interioara care ii rascoleste si putinele ore de somn, 5-6 pe noapte. Asa ca inainte de culcare isi face exerictiile de respiratie si alunga grijile de peste zi. Probabil le da mai incolo, cum imi dau eu pisica, mormaind, cand se pune in pat pe parul meu si nu ma mai pot intoarce de pe o parte pe alta.  

Sa-ti doresti ce ai nevoie

Nu, nu mi-a dat nimeni sfatul asta. As fi vrut sa mi-l dea, fiindca m-ar fi scutit de framantari inutile de genul ‘dar oare am facut bine? daca mai tarziu imi va parea rau?’ In timp insa s-a dovedit ca cele mai multe dintre deciziile pe care le-am luat au fost dintre cele mai bune…iar asta ma bucura, fiindca inseamna ca pot avea incredere in mine si in ‘flerul’ meu, atunci cand iau o hotarare.

De curand insa am ajuns la concluzia ca cele mai multe probleme pe care le avem, sunt din cauza ca ceea ce ne dorim nu e si ceea ce avem nevoie. 

Trenul de la linia 1

Azi dimineata in metrou, la Eroilor. Cei care merg cu metroul stiu ca acolo exista 3 linii, numerotate anapoda: linia 1 e cea de pe mijloc, spre Unirii, linia 2 e pe peronul celalalt si duce la gara/Preciziei, iar linia 3 are peron comun cu 1 si ajunge tot la Unirii.

Eu vin dinspre Politehnica, cu metroul care opreste la linia 1. Uneori (cum a fost si azi) trenul asteapta 2-3 minute, sa soseasca si cel de la linia 3. Odata sosit in statie, in difuzoare se anunta: trenul de la linia 1 va pleca primul, in directia Unirii. Deodata vad cum oamenii se bulucesc catre usi si fug spre trenul de la linia vecina. Cei care stau pe scaune sesizeaza, se ridica si ei brusc si ies din vagon, alergind . Vagonul a ramas gol.  Trenul celalalt s-a umplut. 

Choices

Mi-as dori…sa am un program in care sa pot introduce ipoteze ale unei situatii si care sa-mi returneze concluzii plauzibile pentru respectiva situatie. Sa existe parametri care sa imi calculeze  varianta cea mai buna si sa-mi demonstreze logic ca e alegerea cea mai potrivita pe care o pot face, cu respectivele date.

Se da peste la Branesti

Cica miine se duce pnl-ul sa imparta peste (peshte) la Branesti. Dap. La locale umbla vorba ca (si) au impartit oua (le). Imi si imaginez babele alea care stau in fata portii: se trezesc de dimineata, arunca niste apa pe fata sa se primeneasca, se piaptana (daca gasesc pieptanul), isi pun basmaua de sarbatoare si se infiinteaza la poarta, sa astepte alaiul pnlist. Discuta unele cu altele, se uita in susul si-n josul ulitei, din cind in cind mai intra in casa sa mai ia o dusca de ceva, sa le treaca de frig.
Probabil Branestiul se va umple de muzica electorala, stegulete, balonase si politicieni smeriti (ca doar vin la cersit). Si va mirosi a peste. Cum pestele de la cap se-mpute, n-ar fi de mirare sa fie gata stricat. Ca doar vine de la „capii” tarii noastre. Da nah! Macar nu e peste pesedist, gata otravit. Sa fie primit!

Votam?

Daca as putea i-as pune pe faras pe toti minunatii care isi fac veacul in Parlament de atitia ani si refuza sa plece. Practic in toti anii astia a fost o rotire a cadrelor, aceiasi oameni, aceleasi partide redenumite in functie de ce ar suna mai bine pentru urechile alegatorilor.